Rezumat: Studiul urmărește să identifice principalele lacune în conservare și propune obiective în managementul ariilor protejate. Sunt analizate caracteristicile fizice ale ariei protejate, modul de utilizare a terenurilor, identificarea presiunilor actuale și amenințărilor viitoare. Analiza geomorfologică și geologică este componenta ce evidenţiază corelațiile între relief și distribuția tipurilor de habitate. Între caracteristicile care îi conferă unicitate în peisajul carpatic, aria protejată are în componență o creastă calcaroasă foarte accidentată având ca principale habitate de interes comunitar versanți calcaroși cu vegetație chasmofilă, pajiști alpine calcaroase și păduri cu Larix decidua (cel mai extins arboret de zadă din Carpații României). Situl adăpostește o populație viabilă de carnivore mari (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx).
Principalele presiuni actuale care sunt identificate în mare majoritate și ca amenințări viitoare la adresa sitului sunt pășunatul intensiv, extinderea drumurilor de acces, braconajul, crearea de condiții pentru apariția speciilor invazive, reducerea conectivității de habitat din cauze antropice, antagonismul cu animalele domestice, conducerea vehiculelor în afara drumurilor.
Amenințări viitoare sunt anticipate datorită activităților silvice în creștere, cu un impact negativ mai ales prin tăierile rase de arbori, favorizate de restituirea integrală a pădurilor către domeniul privat fără nicio condiționalitate pentru cele aflate în cadrul ariilor naturale protejate. Pășunatul intensiv are ca rezultat degradarea pajiștilor (ruderizarea și sărăcirea în specii, modificări la nivel de asociație vegetală).
Între măsurile de conservare propuse se află: controlul strict al efectivelor de animale care pășunează și a perioadei de pășunat, plata compensațiilor pentru pădurile private cu valoare ridicată de conservare, limitarea construcțiilor și a drumurilor de acces în zona înaltă.