fg
Volum XVI |

Starea de conservare a habitatelor de interes comunitar din regiunea biogeografică Alpină din România

Rezumat: Directiva Habitate (DH) este cea mai importantă strategie de conservare a naturii în cadrul Uniunii Europene care are ca scop stoparea pierderii biodiversității. În această lucrare este prezentat statutul de conservare a tipurilor de habitate desemnate ca fiind importante la nivel european și care sunt prezente în cadrul regiunii biogeografice alpine (APL) din România. Starea de conservare  (CS) a habitatelor a fost evaluată pe baza datelor colectate în urma primei monitorizări la nivel național a speciilor și habitatelor de interes european. Monitorizarea s-a realizat în perioada 2007-2012 în baza obligațiilor care decurg din articolul 17 al DH referitoare la raportarea în 2013 a rezultatelor către Comisia Europeană. În ALP, una din cele cinci regiuni demarcate pe teritoriul României după criteriile EU, este inclus lanțul carpatic și ocupă o suprafață de  46,800 km2. Pentru identificarea stării de conservare a fiecărui tip de habitat au fost evaluați și combinați toți parametrii ceruți în conformitate cu metodologia de raportare stabilită de EU. Rezultatele obținute arată că în cadrul sectorului carpatic românesc al bioregiunii alpine, există 51 de habitate de importanță comunitară, grupate în 6 clase, dintre care doar 17 sunt exclusiv în ALP. În baza evaluării, starea de conservare este: ”Favorabilă” (FV) pentru 11 tipuri (apă dulce – 1, tufișuri temperate – 3, formațiuni de pajiști naturale și seminaturale – 4, păduri – 2), ”Nefavorabilă inadecvată” (U1) pentru patru tipuri (apă dulce – 1, tufărișuri temperate – 1, mlaștini acide cu Sphagnum – 1, Păduri -1), ”Nefavorabilă rea” (U2) pentru un habitat (turbării acide cu Sphagnum) și ”Necunoscută” (XX) pentru un habitat (Formațiuni pioniere alpine cu Caricion bicoloris-atrofuscae). Acestea sunt rezultate obținute urmare a primei evaluări naționale a speciilor și habitatelor protejate de DH pe baza cărora a fost întocmit primul raport national înaintat Comisiei Europene.

Volum XVI |

Delimitarea franjei rurbane: orașul Aligarh ca studiu de caz

Rezumat: Orașele depind de împrejurimile lor pentru existența și creșterea lor. Având populație în creștere rapidă, orașele au nevoie de o cantitate imensă de produse agricole pentru susținere. Depind, în mare măsură, de mediul rural pentru aprovizionarea cu legume, lapte, cereale, fructe și forță de muncă. Aceste mărfuri nu sunt aduse numai din imediata vecinătate, dar și de la sute de mile depărtare. Astfel, orașul acoperă o zonă vastă de împrejurimi pentru a-și obține produsele agricole. Frecvența și intensitatea serviciilor depind de legăturile în ceea ce privește distanța dintre un oraș și mediul său rural și natura transportului și comunicării disponibile. Caracteristicile și dezvoltarea socio-economică a unei franje diferă de cele ale alteia. Populația realizează deplasări zilnice pentru a-și desfășura activitățile profesionale traversând orașele de la periferie spre centru, acolo unde se află, în general, birourile și instituțiile în care lucrează. De asemenea, locuitorii satelor călătoresc zilnic către centrele urbane învecinate pentru a-și satisface nevoile socio-economice. Astfel, orașele funcționează ca adevărate centre de gravitație pentru activitățile socio-economice, culturale și administrative care reprezintă cu adevărat împrejurimile rurale.

Orașul Aligarh îndeplinește o varietate de funcții. Acesta oferă o serie de servicii ruralului înconjurător, mai precis: servicii de sănătate, educaționale, bancare și de transport cu autobuzul și primește, în schimb, anumite servicii din zonele învecinate, în principal furnizarea de produse agricole și munca zilnică. Informațiile pe baza cărora a fost delimitată franja rururbană au fost colectate prin anchete și înregistrări întreprinse de colegii și școli, birouri de telefonie, puncte de asamblare a navetei, bănci, piețe rurale și puncte de colectare a laptelui. Cele cinci seturi de factori determinanți pentru delimitarea franjei rururbane din orașul Aligarh includ: caracteristici spațiale, servicii economice, structura ocupațională a populației, determinanți demografici și locativi. Se constată că extinderea orașului se desfășoară în principal spre nord și spre nord-est, mai ales în lungul șoselelor de centură și autostrăzilor naționale.

Volum XVI |

Oamenii fără locuință din orașul Kanpur: un studiu explorativ

Rezumat: Lucrarea îşi propune să analizeze situaţia populaţiei care a trăit cel puţin o data/ niciodata în adăposturi şi casele rudelor, frecvenţa sanselor ca aceştia să locuiască din nou într-un adăpost după mai multe luni sau ani de absenţă şi tiparele de circulaţie între locurile de origine şi oraşul Kanpur, India. Studiul are la bază datele colectate în urma unui amplu studiu de teren efectuat în anul 2002. Datele indică că mai mult de patru cincimi din populaţia fără locuinţă din oraş a locuit cel puţin o dată, pentru o anumită perioadă de timp, într-un adăpost. De asemenea, majoritatea au rude care deţin o locuinţă şi nu sunt persoane fără adăpost, mai puţin de o cincime dintre aceştia fiind de asemenea lipsiţi de adăpost la un moment dat. Mai mult, peste 60% din persoanele fără adăpost au avut şansa de a locui într-un adăpost fie câteva luni într-un an, fie câţiva ani, în timp ce aproape 40% dintre acesţia nu au avut niciodată şansa de a trăi într-un adăpost, fiind condamnaţi să trăiască pe străzi (Locuitorii troturarelor).

Volum XVI |

Etnocreativitatea în centrele pilot din Romania și rolul lor in dezvoltarea turismului cultural și în procesul educațional

Rezumat: Studiul își propune să evalueze rolul etno-creativității in dezvoltarea economiei locale. Turismul etno-creativ vine în sprijinul celor care doresc să descopere valorile culturale ale unui anumit grup etnic, experimentând și folosind produsele specifice, pentru a putea depăși anumite bariere de spațiu și timp, sau pentru a crea noi legături cu elementele etno-culturale tradiționale prin participare efectivă și învățare. Spațiul geografic românesc a fost analizat folosind două centre pilot, unde minoritățile etnice pot fi ușor identificate spațial, împreună cu posibilitățile și valorile lor culturale, în încercarea de a dezvolta turismul etno-cultural. Cercetarea s-a desfășurat ținând cont de datele economice la nivelul clasificării codurilor CAEN, precum și de cele obținute în urma analizării unor eșantioane reprezentative, formate din artiști, turiști și populația locală, utilizând metode statistice. Rezultatele partiale obținute subliniază impactul acestei direcții de dezvoltare, care ar putea duce la creșterea complexității funcționale a sistemului teritorial unde ar putea fi implementat acest tip de turism. Turismul cultural bazat pe creativitate și valori traditionale contribuie la apariția unor efecte economice multiplicatoare. Dezvoltarea turismului etnocreativ poate însemna crearea unor locuri de muncă într-o perioadă de criză economică și relativă criză socială. Ar putea fi, de asemenea, considerat un factor de popularizare a identității culturale, ce are un rol important în promovarea diversității culturale.