fg
Volum X |

Controlul geologic şi morfologic în structura Bazinului Cricovul Dulce

Rezumat: Controlul geologic şi morfologic în structura Bazinului Cricovul Dulce Lucrarea iși propune analiza corelațiilor dintre elementele tectonice, structurale și litologice din Bazinul Cricovului Dulce și reflectarea acestora în morfologia peisajului.
Poziția Bazinului Cricovul Dulce în Subcarpații de Curbură și în Câmpia piemontană a Cricovului a determinat caracteristici litologice și structurale diverse, fapt ce a favorizat un anumit tip de evoluție a peisajului geomorfologic in concordanță cu particularitățile fizico-geografice.
Faliile (Câmpina, Colibași), linia de dislocație Vârfuri-Vișinesti-Drăgăneasa, precum și prezența anticlinalelor (Siliștea Dealului, Gura Ocniței-Moreni, Babanucului) și a sinclinalelor (Malurile-Valea Lungă, Ruda) în Bazinul Cricovului Dulce, influențeaza dinamica în evoluția morfografică a întregii regiuni.
Litologia, rocile moi (nisipuri, marne, argile, pietrisuri) uneori neconsolidate, precum și straturile cu durități diferite intensifică procesele morfodinamice și dau naștere unor reliefuri structural specific regiunilor subcarpatice.
Văile se adaptează la structura și avem astfel văi de tip: subsecvent, obsecvent și consecvent.
Geologia se complică și mai mult datorită prezenței în Bazin a unor strate de cărbuni (perimetrul Filipești de Pădure) precum și datorită prezenței masivelor de sare (Moreni, Colibași). Relieful Bazinului Cricovului Dulce reflectă alcătuirea și structura litologică a regiunii peste care se suprapune, rezultând din acest punct de vedere o diversitate a peisajelor.

Volum X |

Impactul activităţii solare asupra marilor incendii de pădure din Deliblatska peščara (Serbia)

Rezumat: Subiectul cercetării se referă la potential conexiune cauză-efect dintre procesele care se produc la nivelul Soarelui şi mariile incendii de pădure din Deliblatska peščara. Cele patru mari incendii de pădure din regiune, din perioada 1948-2009, au avut loc în 1973, 1990, 1996 şi 2007. În această cercetare, s-a avut în vedere posibila legătură dinte activitatea solară, mai ales vântul solar, şi incendiile de pădure. Nu există date suficiente despre incendiul din 1973 pe bază cărora să se determine cu exactitate conexiunea cu activitatea solară. Incendiul din 1990 s-a produs în condiţiile unei activităţi solare intense şi a fost probabil cauzat de vântul solar. Există unele indicii care arată că vântul solar din regiunea energetică 7981 a determinat cel mai mare incendiu de pădure din regiunea Deliblatska peščara din 1996. În ceea ce priveşte incendiul din 2007, a fost determinate sursa de energie (gaura coroniană CH279), precum şi deplasarea particulelor din vântul solar. În timpul incendiilor investigate au fost înregistrate fenomenele caracteristice induse de vântul solar, precum schimbări frecvente ale direcţiei vântului şi apariţia incendiilor în diferite locaţii în acelaşi timp. Analiza statistică a numărului de incendii din regiunea Deliblatska peščara şi OMA indică de asemenea conexiunea anti-fază dintre aceste evenimente. Deşi rezultatele obţinute au indicat o legătură între particulele încărcate electric şi faza initial a incendiilor, sunt necesare teste de laborator pentru a susţine ipoteza menţionată.

Volum X |

Schimbări observate în regimul precipitaţiilor atmosferice în bazinul inferior al Dunării în contextul schimbărilor climatice globale

Rezumat: Studiul prezintă variabilitatea şi schimbările observate în regimul precipitaţiilor sezoniere în bazinul inferior al Dunării, care este situat de-o parte şi de alta a frontierei dintre Bulgaria şi România. Cercetarea se bazează pe datele lunare de precipitaţii înregistrate la 22 de staţii meteorologice din Bulgaria şi România. Perioada de studiu este 1961-2007 din care s-au considerat două perioade de referinţă, ultimii 30 de ani (1978-2007) şi perioada considerată în mod obişnuit de OMM ca referinţă pentru climatul actual (1961-1990). Obiectivul principal al studiului este prezentarea unei informaţie actuale despre variabilitatea precipitaţiilor din regiune în contextul schimbărilor climatice globale. Rezultatele studiului evidenţiază câteva caracteristici ale evenimentelor cu precipitaţii extreme în regiune – secetă şi precipitaţii abundente – şi asupra rolului mecanismelor naturale în variabilitatea precipitaţiilor. Pe baza metodelor statistice pe care le-am utilizat rezultatele pot fi sintetizate astfel: – Cantităţile de precipitaţiile din timpul verii reprezintă 30-35% din totalul cantităţilor anuale, cele din primăvară 25-28%, cele din timpul toamnei 22-24%, iar cele din iarnă aproximativ 20% din totalul cantităţilor anuale; – Cele mai ploioase perioade s-au înregistrat la sfârşitul deceniului 1960 şi la începutul deceniului 1970; – Seceta intensă din perioada 1983-1993 a fost confirmată atât de Indicele RAI (Indicele Anomaliei de Precipitaţii) cât şi de Indicele CA (Anomalia Cumulată) a precipitaţiilor. Anul 2000 a fost cel mai secetos din perioada analizată; – Începând cu anul 2002 s-a obserevat o creştere a numărului de luni cu precipitaţii mult excedentare.

Volum X |

Indici de împrimăvărare în perioada 2000-2010 în Oltenia

Rezumat: În prezenta lucrare sunt studiate condiţiile de împrimăvărare în Oltenia în intervalul 2000-2010. O primă evaluare generală o putem face comparând indicii medii generali pentru întreaga regiune Oltenia din fiecare primăvară, care se obţin ca medie a indicilor de împrimăvărare calculaţi la staţiile meteorologice din Oltenia, inclusiv arealul de munte aferent Olteniei. Din cei 11 ani luaţi în calcul, cea mai mică valoare a fost 181,1°C, înregistrat în primăvara anului 2003, care a urmat după cea mai rece iarnă (2002-2003) a acestui interval analizat (Bogdan, Marinică, Marinică, 2010) şi cea mai mare valoare a fost 499,4°C înregistrată în primăvara anului 2002 (care a urmat după iarna caldă 2001-2002, a cărei medie generală ocupă locul 9 în ierarhia crescătoare a mediilor generale de temperatură pentru anotimpul de iarnă în intervalul analizat). Media generală a indicelui de împrimăvărare pentru cei 11 ani este 366,2°C cu o abatere procentuală pozitivă de 43,2%, care după un criteriu de tip Hellmann (întocmit de noi) arată că în întreg intervalul analizat primăverile au fost timpurii (Ti). Abaterea negativă a celei mai târzii primăveri (2003) a fost de -29,1%, ceea ce înseamnă o primăvară târzie (T). A doua valoare a indicelui de împrimăvărare a fost de 262,9°C, adică o singură primăvară normală. Abaterea procentuală pozitivă a acestei medii generale a indicilor de împrimăvărare a acestei primăveri (2003) a fost de 7,1%, ceea ce desemnează o primăvară normală (N), singura primăvară normală din tot acest interval. Pentru Oltenia ca şi pentru întreaga ţară, intervalul 2000-2010 a fost cald în întreg ansamblul său, remarcându-se prin: cele mai calde ierni care au avut şi cea mai mare frecvenţă, cele mai timpurii primăveri, cele mai călduroase veri cu cele mai întinse perioade caniculare, depăşirea unor maxime termice absolute pe ţară şi la staţiile meteorologice, unele din acestea considerate ca adevărate ,,praguri climatice” impuse de limitele de variaţie ale climatului de la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. Predominarea primăverilor timpurii reflectă o dovadă a schimbărilor climatice regionale remarcate mai ales în acest interval.

Volum X |

Deficitul de apă climatic în sudul Olteniei folosind Metoda Thornthwaite

Rezumat: Cunoaşterea fenomenelor de ariditate şi secetă este esenţială atât în explicarea caracteristicilor peisajului cât şi în utilizarea raţională a resurselor de apă dintr-o regiune. Autorii îşi propun evaluarea deficitului de apă climatic (DEF) într-una dintre cele mai sensibile regiuni ale ţării în ceea ce priveşte ariditatea: sudul Olteniei. Definirea şi caracterizarea aridităţii ca intensitate s-a realizat pe baza valorilor obţinute prin metoda Thornthwaite atât în regim anual multianual (1961-2007), cât şi în perioada de vegetaţie (aprilie-octombrie) pentru a evidenţia favorabilitatea climatului pentru dezvoltarea în condiţii optime a culturilor agricole. În sudul Olteniei valorile indicelui de ariditate Thornthwaite (Iar-TH) (%) definesc un domeniu arid, crescând dinspre nord spre sud şi sud-vest, de la 40-45% la 50%. Cele mai mari valori, exprimând o ariditate pronunţată (Iar-TH ≥ 50%) acoperă o parte însemnată a Câmpiilor Blahniţei şi Desnăţuiului, sudul Câmpiei Romanaţiului (Câmpul Dăbuleni), luncile Jiului şi Oltului şi toată Lunca Dunării (cca. 65%).