fg
Volum XII |

Ierarhizarea ameninţărilor la adresa speciilor de interes comunitar în cadrul Parcului Natural Porţile de Fier, România

Rezumat: Ameninţările la adresa biodiversităţii sunt diverse şi managementul lor reprezintă o direcţie majoră de cercetare în conservarea diversităţii biologice. Evaluarea statutului de conservare necesită estimarea riscului extincţiei unei specii şi ajută în stabilirea priorităţilor de conservare. Managementul tuturor tipurilor de ameninţări la adresa anumitor specii de interes comunitar in cadrul Parcului Natural Porţile de Fier reclamă înţelegerea în primul rând a cauzelor şi efectelor acestora. Conservaţioniştii sunt din ce în ce mai interesaţi în determinarea ameninţărilor la adresa comunităţilor biologice care se constituie în o parte importantă a strategiilor de planificare a teritoriului şi mediului. Analizele întreprinse în diferite spaţii geografice au arătat că cele mai importante ameninţări sunt variabilele socio-economice şi demografice, fragmentarea, degradarea şi distrugerea habitatelor prin diferite practici, speciile invazive, vânătoarea ilegală sau pescuitul intensiv. În acest sens, în elaborarea de modele de dezvoltare durabilă pentru managementul habitatelor se impun a fi analizate şi prioritizate tipurile de ameninţări identificate. Metodologia utilizată în demersul nostru a presupus în primul rând inventarierea principalelor ameninţări din cadrul Parcului Natural Porţile de Fier pentru câteva specii de interes comunitar (Tulipa hungarica – Lalaeaua Cazanelor, Colchicum arenarium – Brânduşa, Pulsatilla grandis – Dediţel mare). La aceasta s-a adăugat aplicarea unei metode de analiză folosită de WWF pentru ierarhizarea ameninţărilor cu scopul stabilirii acelor acţiuni logice şi eficiente ce pot fi aplicate la nivel local.

Volum X |

Distribuţia spaţiilor verzi urbane – indicator al topofobiei-topofiliei cartierelor rezidenţiale urbane. Studiu de caz: Sectorul 5, Bucureşti, România

Rezumat: Pe fondul lipsei de date utilizabile în aprecierea corectă a calităţii locuirii într-un ecosistem urban se impunea stabilirea unui sistem de indicatori de mediu care, prin ierarhizarea valorilor, să permită evaluarea atractivităţii unui cartier urban în raport cu altul. Suprafeţele oxigenante, prin componenta lor spaţii verzi, îndeplinesc funcţii multiple şi conferă o anumită calitate mediului urban, deci locuirii. Spaţiile verzi sunt distribuite heterogen în arealul Municipiului Bucureşti. Prin structură şi funcţii, la care se adaugă accesibilitatea şi/sau atractivitatea, ele definesc cartierele în care sunt localizate, dar şi apartenenta lor la areale topofile sau topofobe. În studiul nostru, pe baza observaţiilor de teren şi prelucrării materialelor cartografice s-au identificat în Municipiul Bucureşti cartiere topofobe şi topofile, pornind de la indicatorul spaţiu verde. De asemenea, s-a evaluat tendinţa de densifiere a rezidenţialului în funcţie de atractivitatea generată de existenţa parcurilor urbane sau a grădinilor de cartier.