fg
Volum XIX |

Strategii pentru limitare și diminuare a primului val al pandemiei de Covid-19. O abordare teritorială în țările din Europa Centrală și de Est

Rezumat: Lucrarea analizează situația din statele ECE cu privire la strategiile de limitare și diminuare a pandemiei, punând accent pe sistemele de sănătate și factorii de vulnerabilitate (valori mici ale indicelui de securitate globală a sănătății, sistemel de sănătate cu personal puțin, ponderi mari ale populației vulnerabile – persoane obeze, cu diabet sau cele care locuiesc în condiții precare). Pe măsură ce virusul SARS-COV-2 s-a răspândit în tot maimulte state, guvernele țărilor din ECE s-au grăbit să ia măsuri preventive pentru limitarea răspândirii, cu atât mai mult cu cât primele cazuri au fost importate din străinătate (în principal din Italia). Măsurile de sănătate publică luate în timpul epidemiei în primăvară au fost eficiente, în principal datorită reducerii semnificative a infectărilor datorită contactului și distanțării sociale, care a fost parțial voluntară, parțial impusă. Astfel, la începutul lunii martie, școlile au fost închise, persoanele care se întorceau din zonele cu răspândire comunitară a virusului au fost forțate să intre in carantină, urmate apoi de limitarea deplasărilor și măsuri de protecție individuale. În statele din ECE, restricțiile severe, atunci când au fost aplicate, au precedat curba infecțiilor. Au existat foarte puține diferențe în ceea ce privește conceperea și implementarea strategiilor de diminuare, care au puse în practică rapid, de unde și o rată suficient de mică a infectărilor care să nu pună o presiune mult prea mare pe sistemul de sănătate publică.