fg
Volum XIII |

Sistemul urban românesc – o perspectivă asupra perioadei post-comuniste

Rezumat: Sistemul urban românesc relevă atât influența relațiilor inter-așezări bazate pe centralitate, dar și influența condițiilor istorice (persistența influenței centrelor regionale din provinciile istorice). Cele 12 sub-sisteme urbane ale României sunt formate din orașe care gravitează către orașul capitală – București și orașele de rangul doi și trei. Rețeaua urbană românească pare a fi insuficient dezvoltată din punctul de vedere al numărului de orașe comparativ cu populația totală și suprafața țării. În 2012 erau 320 de orașe, deși se estimau 400-450 raportat la suprafața totală a țării. Acest lucru dovedește o zonă de polarizare excesivă/ rată urbană comparativ cu alte state vest sau central europene. În condițiile transformărilor socio-economice determinate de căderea regimului comunist, au avut loc importante schimbări privind dezvoltarea spațială excesivă (dezvoltarea urbană/ sub-urbană necontrolată, metropolizare, etc.) similare cu alte sisteme urbane comuniste. Prin urmare, aderarea la UE a deschis pentru fostele orașe socialiste noi provocări legate de fenomenul urban, transformându-le în puncte de legătură la nivel european promovând coeziunea și competitivitatea pentru o dezvoltare metropolitană policentrică. Studiul încearcă să prezinte pe scurt dezvoltarea urbană în România precum și particularitățile sistemului urban românesc în relație cu contextul legislativ și politic al perioadei post-comuniste și aderarea la UE.