fg

Subscribe2


 

Biogeografie

Volum XVI |

Starea de conservare a habitatelor de interes comunitar din regiunea biogeografică Alpină din România

Rezumat: Directiva Habitate (DH) este cea mai importantă strategie de conservare a naturii în cadrul Uniunii Europene care are ca scop stoparea pierderii biodiversității. În această lucrare este prezentat statutul de conservare a tipurilor de habitate desemnate ca fiind importante la nivel european și care sunt prezente în cadrul regiunii biogeografice alpine (APL) din România. Starea de conservare  (CS) a habitatelor a fost evaluată pe baza datelor colectate în urma primei monitorizări la nivel național a speciilor și habitatelor de interes european. Monitorizarea s-a realizat în perioada 2007-2012 în baza obligațiilor care decurg din articolul 17 al DH referitoare la raportarea în 2013 a rezultatelor către Comisia Europeană. În ALP, una din cele cinci regiuni demarcate pe teritoriul României după criteriile EU, este inclus lanțul carpatic și ocupă o suprafață de  46,800 km2. Pentru identificarea stării de conservare a fiecărui tip de habitat au fost evaluați și combinați toți parametrii ceruți în conformitate cu metodologia de raportare stabilită de EU. Rezultatele obținute arată că în cadrul sectorului carpatic românesc al bioregiunii alpine, există 51 de habitate de importanță comunitară, grupate în 6 clase, dintre care doar 17 sunt exclusiv în ALP. În baza evaluării, starea de conservare este: ”Favorabilă” (FV) pentru 11 tipuri (apă dulce – 1, tufișuri temperate – 3, formațiuni de pajiști naturale și seminaturale – 4, păduri – 2), ”Nefavorabilă inadecvată” (U1) pentru patru tipuri (apă dulce – 1, tufărișuri temperate – 1, mlaștini acide cu Sphagnum – 1, Păduri -1), ”Nefavorabilă rea” (U2) pentru un habitat (turbării acide cu Sphagnum) și ”Necunoscută” (XX) pentru un habitat (Formațiuni pioniere alpine cu Caricion bicoloris-atrofuscae). Acestea sunt rezultate obținute urmare a primei evaluări naționale a speciilor și habitatelor protejate de DH pe baza cărora a fost întocmit primul raport national înaintat Comisiei Europene.

Volum XV |

Studiul faunistic al Insulei dunărene Tsibar

Rezumat: Insula Tsibar este situată în partea bulgărească a fluviului Dunărea, la 680 m de malul bulgăresc și aproximativ 100 m de malul românesc, între km fluviali 716 și 719, având o suprafață de 1,3 kmp. Teritoriul este acoperit în general de păduri ripariene. Datorită importanței sale europene pentru protecția unor habitate rare și amenințate, plante și animale, inclusiv păsări, insula se încadrează siturilor Natura 2000, atât în cadrul Directivei Păsări, cât și a Directivei Habitate.
Parte din suprafața insulei este sub protecție strictă, fiind inclusă rezervației Ibisha. În anul 1997, teritoriul a fost declarat ca Arie Avifaunistică Importantă de către organizația BirdLife International, iar în anul 2002 sit Ramsar, conform convenției internaționale pentru conservarea zonelor umede. Insula Tsibar prezintă importanță națională ca urmare a prezenței uneia dintre cele mai mari colonii mixte de stârci și cormorani din Bulgaria. Este un loc de importanță globală pentru cuibărirea cormoranului pitic (Phalacrocorax pygmeus) și a șoimului codalb (Haliaeetus albicilla ), și unul din cele mai importante locuri din Bulgaria pentru cuibărirea mai multor specii stârc (Nycticorax nycticorax, Ardeola ralloides și lopătar (Platalea leucorodia). Au fost identificate peste 100 de specii de animale, din care 42 de nevertebrate terestre și 16 acvatice, 5 specii de pești, una de amfibieni și una de reptile, 30 de specii de păsări (din care 22 care cresc pui), 16 specii de mamifere (din care 8 de lilieci). A fost certificată prezența lipitorii medicinale (Hirudo verbana), o specie rar întâlnită în cadrul Europei, midia de râu cu cochilie groasă (Unio crassus), peștele viperă (Leuciscus aspius) și marele păianjen (Dolomedes plantarius), inclus pe Lista Roșie a Bulgariei, la categoria extinct. Un plan de management pentru rezervația Ibisha a fost elaborat în anul 2015.

Volum XV |

Spectrul floristic şi modelul zonelor funţionale ale sistemului plajă-dune din zona costieră a Deltei Dunării

Rezumat: Lucrarea prezintă compoziția floristică a vegetației pentru fiecare subunitate de relief a unui sector a sistemului plajă-dune frontale din cadrul coastei de nord-vest a Mării Negre, România. Zona de studiu reprezintă un aliniament de 10 km de ţărm aflat în extremitatea sudică a Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) și expus riscului creșterii presiunii antropice în următorii ani. Din cele 38 de specii de plante cormofite, identificate între plaja înaltă și spatele dunelor frontale, potrivit Listei Roșii naționale, 8 sunt specii rare și amenințate.
Analiza spectrului floristic scoate în evidență prezenţa unui amestec de elemente care compun comunitățile de plante, însă elementele pontice și ponto-caspice sunt dominante. Morfologia dunelor frontale de pe coasta deltaică este tipică, însă profilul lor are pante line și au înălțimi sub 2 m. Aceste dune sunt vegetate de plante anuale și plante erbacee perene, însă din punct de vedere al abundenței, gramineele cu rizomi, i.e. acele specii care sunt constructoare de dune, sunt rare.
Dunele frontale din acest sector costier al Mării Negre sunt habitat vital și refugiu ecologic pentru specia Convolvulus persicus L., a cărui limită vestică a arealului de raspândire este în Delta Dunării. Extinderea populaţiilor acestui endemit ponto-caspic în ultimul deceniu a contribuit la individualizarea unui tip particular de habitat în cadrul regiunii biogeografice continentale Marea Neagră (Pontică), denumit ”Dune de țărm pontice cu Convolvulus persicus L.” Principalele amenințări ale speciei şi habitatului definit de aceasta sunt pășunatul vitelor cornute mari și turismul estival (călcatul în picioare, cursele de cai, cursele ATV).

Volum XIII |

Starea de conservare şi metode de conservare a ferigii acvatice Marsilea quadrifolia L. în Europa

Rezumat: Feriga acvatică Marsilea quadrifolia L. este o specie rară şi ameninţată în intreaga Europă din cauza distrugerii habitatelor naturale (zone umede) şi a tehnicilor agricole moderne. Pentru protejarea şi conservarea acestei plante, în Uniunea Europeană precum şi în alte ţări europene, sunt abordate strategii de conservare in situ şi ex situ. Colecţiile in vivo şi in vitro care au fost dezvoltate în ultimii douăzeci de ani în cadrul grădinilor botanice sunt folosite pentru reintroducerea şi pentru refacerea populaţiilor de M. quadrifolia în cadrul habitatelor naturale precum şi în agro-ecosisteme, analoage habitatelor naturale. Apariţia unor populaţii de M. quadrifolia în cadrul arealului său natural este o dovadă că această specie are abilitatea de a coloniza noi habitate favorabile, inclusiv pe cele antropice. Î nsă, în ciuda tuturor strategiilor de conservare abordate la nivelul Uniunii Europene, suprafaţa ocupată de populatiile M. quadrifolia a scăzut iar specia, evaluată potrivit criteriilor IUCN, este considerată vulnerabilă. Principalele ameninţări ale acestei plante sunt mărimea mică a populaţiilor existente, diversitatea genetică redusă şi eroziunea genetică în cadrul populaţilor curente, degradarea habitatelor, poluarea chimică a apelor cauzată de fertilizatorii şi ierbicidele folosite de agricultura contemporană.

Volum XIII |

Rolul Parcului Șarlota (județul Timiș), în colonizarea unei noi specii de mamifere – Cerbul Lopătar (Dama dama L., 1758), în România

Rezumat: Parcul Şarlota a fost constituit în intervalul 1902-1904 în Podişul Lipovei, la 42 km de Timişoara. Destinaţia lui a fost şi este aceea de parc de vânat, specia principală fiind cerbul lopătar. Primele exemplare au fost aduse aici în intervalul 1904-1907 din fostul Imperiu Habsburgic în vagoane speciale, gara Şarlota existând din anul 1896. Sporind populaţia speciei la peste 600 de exemplare, s-a hotărât la începutul anilor `50 ai secolului trecut ca, anual, să se captureze indivizi pentru a fi colonizaţi în alte regiuni cu condiţii naturale similare, din toate provinciile României. Transportul acestora spre noile locuri de populare s-a făcut cu vagoane de tren şi autocamioane. Capturile (circa 1000 exemplare) s-au realizat în intervalul 1942-1977, cele mai multe între 1954 şi 1970. Astfel, cele 73 transporturi realizate au dus la constituirea a 49 de noi populaţii ale acestei specii pe teritoriul României. A fost cea mai semnificativă acţiune realizată de autorităţi, în România, pentru extinderea arealului unei specii de mamifer.