fg

Subscribe2


 

Volum XV |

Erupţiile vulcanice din Europa şi modificarea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă. Studiu de caz: Observatoriul de Mediu Moussala

Rezumat: Erupţiile vulcanice reprezintă una din sursele principale de CO2 din atmosferă (IPCC, 1990, 2007). Pentru a studia efectul erupţiilor vulcanice asupra nivelurilor crescute de CO2, s-au utilizat datele de la observatorul de Mediu Moussala (BEO) din Bulgaria pentru perioada cuprinsă între iulie 2007 şi martie 2015. Întrucât dioxidul de carbon nu este considerat un gaz cu risc pentru sănătate, nu este stipulată nicio limită pentru concentraţia acestui gaz în legistaţia bulgărească sau internaţională. Pentru acest studiu, am considerat ca volori foarte mari cele care depăşeau cu 95% valorile medii zilnice pentru perioada studiată. Zilele în care s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiei de CO2 au fost analizate din persectiva activităţii vulcanice (Etna), care ar fi putut afecta aria luată în analiză datorită răspândirii poluanţilor aerieni, inclusiv a CO2. Simulările elaborate cu ajutorul Modelului Hybrid Sincle Particle Gagrangian Integrated Trajectory (HYSPLIT) sunt folosite pentru a descrie traiectoria şi dispersia poluanţilor şi particulelor expulzate de vulcanul Etna în atmosferă. În majoritatea cazurilor, s-a stabilit o sincronizare între zilele în care s-au înregistrat concentrări extrem de mari de CO2 în atmosfera din apropierea BEO Moussala şi erupţiile vulcanului Etna.
Analiza rezultatelor de la BEO Moussala confirmă impactul erupţiilor vulcanice în general şi al vulcanului Etna în particular asupra concentraţiei de CO2 din atmosferă. Pe de altă partă, s-a stabilit că activitatea vulcanului Etna nu este singurul factor cu impact asupra concentraţiei de CO2. Pe viitor, trebuie întreprinse analize detaliate privind nu numai sursele naturale de CO2, dar şi cele antropice pentru a putea clarifica motivele pentru creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă (IPCC, 2014).

Volum XV |

Indicele oscilaţiei mediteraneene (IOM) şi incendiile de pădure din România în perioada 1986-2014

Rezumat: Articolul examinează conexiunile dintre Indicele Oscilației Mediteraneene (IOM) și incendiile de pădure (numărul anual de incendii, suprafața arsă anual și suprafața medie afectată de un incendiu) din România în perioada 1986-2014. În acest scop, a fost utilizat coeficientul de corelație Pearson (R) pentru a determina corelațiile. Au fost folosite două seturi de date privind IOM : IOM-1 (Algiers și Cairo) și IOM-2 (Israel și Gibraltar), pentur calcule bazându-ne pe valorile lunare, sezoniere și anuale ale IOM. Rezultatele pentru numărul de incendii și IOM-1: cele mai mari valori ale lui R (semnificative statistic la nivel de p≤0,05) au fost obținute pentru luna aprilie (-0,446) și iunie (0,423), și pentru vară (0,432). Suprafața arsă anuală și IOM-1: cele mai mari valori ale lui R (semnificative statistic la nivel de p≤0,05) au fost obținute pentru luna aprilie (-0,459) și pentru iarnă (0,406). Numărul de incendii și IOM-2: cele mai mari valori ale lui R (semnificative statistic la nivel de p≤0,01) au fost obținute pentru luna iunie (0,449) și februarie (0,475), precum și pentru sezonul de vară (0,507). Suprafață arsă annual și IOM-2: cele mai mari valori ale lui R (semnificative statistic la nivel de p≤0,05) au fost obținute pentru luna iunie (0,449) și februarie (0,439), precum și pentru vară (0,439). Rezultatele cercetării ar putea fi folosite și pentru previziunile pe termen lung asupra incendiilor de pădure din România. Totuși, sunt necesare și alte investigații în ceea ce privește legătura dintre incendiile de pădure și alți indici climatici.

Volum XV |

Caracteristici de formă ale insulelor fluviale bazate pe tehnici SIG. Studiu de caz: insulele Dunării între Giurgiu şi Olteniţa

Rezumat: Scopul acestui studiu este de a descrie cantitativ aspectul insulelor fluviale utilizând tehnicile GIS. În acest sens, au fost selectați pentru analiză opt parametrii morfometrici. Pentru automatizarea fluxului de lucru, toate funcțiile folosite pentru calcularea parametrilor au fost grupate într-un model conceptual. Ca studiu de caz a fost ales sectorul dunărean Giurgiu – Oltenița. Evoluția formei insulelor fluviale a fost urmărită pentru intervalul 1864 – 2010. Informațiile au fost extrase din surse de date istorice precum hărțile vechi și ortofoplanuri. Modelul conceptual creat a fost rulat pentru fiecare an analizat.
Rezultatele ilustrează schimbări majore în aspectul insulelor fluviale dunărene prezente în sectorul studiat. Între 1864 și 2010 numărul insulelor a crescut ușor, iar suprafața totală a acestora a variat de la 21.19 kmp la 27.96 kmp. În perioada studiată forma insulele fluviale a evoluat de la un aspect circular la unul alungit. Cunoașterea informațiilor privind forma acestor formațiuni geomorfologice este relevantă pentru strategiile de reconstrucție ecologică în lungul râurilor/fluviilor, conservarea și menținerea habitatelor protejate.

Volum XV |

Evaluarea reconstituirii artificiale a suprafețelor acvatice din arealul protejat Mlaștinile de la Satchinez utilizând date de teledetecție și observații din teren

Rezumat: Mlaștinile de la Satchinez, rest al mlaștinilor specifice odinioară Câmpiei Banatului, au fost declarate rezervație ornitologică încă din anul 1942 și reprezintă habitatul multor specii de păsări protejate. Lucrările de desecare efectuate în anii șaptezeci au afectat rezervația ducând la scăderea suprafețelor acoperite de apă. După 35 de ani au fost realizate lucrări hidrotehnice cu scopul de a reconstitui vechile suprafețe acvatice din zona tampon. Astfel, în anul 2005, a fost săpat un canal de alimentare cu apă din canalul de descărcare al lacului Satchinez către Balta Mare. Obiectivul acestui studiu este de a evalua eficiența lucrărilor hidrologice efectuate în 2005 utilizând analiza temporală a unor indici normalizați de diferențiere derivați din imagini satelitare în corelație cu datele de precipitații (înregistrate la Stația Meteorologică Timișoara) ca indicator al gradului de reconstituire al mlaștinii. Am utilizat date geospațiale din diferite perioade de timp: hărți istorice (1953, 1962 și 1984), ortofotoplanuri (1963, 1970, 2005 și 2012), fotografii aeriene oblice (2004) precum și 38 de imagini satelitare Landsat (1984-2015), câte două imagini pentru fiecare an, una pentru intervalul ploios și cea de a doua pentru perioada secetoasă. Am observat o ușoară creștere a indicelui normalizat de diferențiere a vegetație (NDVI) în Balta Mare și pe cursul relict al pârăului Sicsău, fapt care se explică prin expansiunea stufului și care sugerează o creștere a umidității solului. În sezonul uscat, pentru perioada de dinaintea lucrărilor de restaurare (1984-2004), se înregistrează o corelare puternică, extrem de semnificativă, între indicele normalizat de diferențiere a umezelii (NDWI) și precipitații (r =0.7008, p = 0.0011). După anul 2005 această corelare nu mai apare (r = -0.1083, p <0.05), ceea ce demonstrează că precipitațiile nu mai reprezintă principala sursă de apă pentru Balta Mare. În perioada 1984-2015 în lunile ploioase indicele normalizat modificat de diferențiere a apei (MNDWI) indică prezența apei în Balta Mare, dar în lunile secetoase demonstrează lipsa acesteia, ceea ce evidențiază caracterul temporar al acestei bălți și confirmă astfel observațiile din teren. În concluzie, lucrările de restaurare nu au dus la refacerea fostelor suprafețe de apă din Balta Mare, dar au avut totuși un efect în creșterea nivelului apei freatice în acest areal, ceea ce a dus la extinderea stufului.

Volum XV |

Studiul faunistic al Insulei dunărene Tsibar

Rezumat: Insula Tsibar este situată în partea bulgărească a fluviului Dunărea, la 680 m de malul bulgăresc și aproximativ 100 m de malul românesc, între km fluviali 716 și 719, având o suprafață de 1,3 kmp. Teritoriul este acoperit în general de păduri ripariene. Datorită importanței sale europene pentru protecția unor habitate rare și amenințate, plante și animale, inclusiv păsări, insula se încadrează siturilor Natura 2000, atât în cadrul Directivei Păsări, cât și a Directivei Habitate.
Parte din suprafața insulei este sub protecție strictă, fiind inclusă rezervației Ibisha. În anul 1997, teritoriul a fost declarat ca Arie Avifaunistică Importantă de către organizația BirdLife International, iar în anul 2002 sit Ramsar, conform convenției internaționale pentru conservarea zonelor umede. Insula Tsibar prezintă importanță națională ca urmare a prezenței uneia dintre cele mai mari colonii mixte de stârci și cormorani din Bulgaria. Este un loc de importanță globală pentru cuibărirea cormoranului pitic (Phalacrocorax pygmeus) și a șoimului codalb (Haliaeetus albicilla ), și unul din cele mai importante locuri din Bulgaria pentru cuibărirea mai multor specii stârc (Nycticorax nycticorax, Ardeola ralloides și lopătar (Platalea leucorodia). Au fost identificate peste 100 de specii de animale, din care 42 de nevertebrate terestre și 16 acvatice, 5 specii de pești, una de amfibieni și una de reptile, 30 de specii de păsări (din care 22 care cresc pui), 16 specii de mamifere (din care 8 de lilieci). A fost certificată prezența lipitorii medicinale (Hirudo verbana), o specie rar întâlnită în cadrul Europei, midia de râu cu cochilie groasă (Unio crassus), peștele viperă (Leuciscus aspius) și marele păianjen (Dolomedes plantarius), inclus pe Lista Roșie a Bulgariei, la categoria extinct. Un plan de management pentru rezervația Ibisha a fost elaborat în anul 2015.