fg

Subscribe2


 

Volum XIV |

Cartarea culoarelor de avalanșă în valea glacială Bâlea (Munții Făgăraș) folosind metode de detectare semi-automată

Rezumat: Cartarea culoarelor de avalanșă pe baza planurilor topografice, a aerofotogramelor și a datelor din teren pentru realizarea unei baze de date digitale în arealele montane din România este un pas important în evaluarea riscului la avalanșe și a altor procese geomorfologice conexe. Acest proces necesită experiență și foarte mult timp. În cazul absenței datelor din teren obținute cu GPS sau stație topografică, digitizarea este influențată de subiectivitatea celui care o realizează.
Studiul de față propune o metodă semi-automată de detectare a culoarelor de avalanșă pe baza integrării caracteristicilor geomorfometrice extrase din modele ale suprafeței topografice. Astfel, aceste caracteristici pot fi extrase din modelul altitudinilor, pantei, curburii. Pentru studiul de față s-a utilizat analiza orientată-obiect obiect pentur a detecta culoarele de avalanșă în partea centrală a Munților Făgăraș. Această abordare are două etape, una de segmentare pentru obținerea obiectelor și una de clasificare a acestora. Segmentarea s-a realizat pe baza modelului curburii în plan, acesta fiind cel mai important parametru în dectectarea culoarelor de avalanșă. Pentru clasificarea obiectelor rezultate s-au mai utilizat și valori caracteristice de pantă utilizând funcții fuzzy, valori prag pentru altitudine, concentrarea scurgerii apei și un indice pentru forma obiectelor. Culoarele de avalanșă obținute ca rezultat al clasificării au fost exportate vectorial și comparate cu datele existente realizate prin digitizare, obținându-se o potrivire foarte bună a obiectelor vectoriale atât în ceea ce privește numărul culoarelor cât și suprafața totală. Metoda poate fi îmbunătățită prin utilizarea unor modele digitale de înaltă rezoluție spațială și aplicarea pe mai multe areale test cu alte caracteristici topografice, și pentru care există baze de date vectoriale cu culoarele de avalanșă.

Volum XIV |

Variaţia temporală a transportului de aluviuni în suspensie în funcţie de dominanţa ariilor sursă. Studiu de caz: râul Trotuş în perioada 2000-2014

Rezumat: Pe baza datelor referitoare la debitele lichide şi solide în suspensie medii zilnice, înregistrate în perioada 2000 – 2014 la patru staţii hidrometrice (Lunca de Sus, Goioasa, Târgu Ocna şi Vrânceni), s-a identificat variaţia temporală a transportului de aluviuni în suspensie, în funcţie de dominanţa ariilor sursă. Astfel, a fost pusă în evidenţă o însemnată variabilitate temporală (lunară, sezonieră, anuală), strâns corelată cu cantitatea de pricipitaţii şi debitele lichide. Între debitul solid în suspensie mediu lunar (Ṝ) şi debitul lichid mediu (Ǭ), în secţiunea Vrînceni, s-a obţinut relaţia: R= 0,0035Q2,2895, r = 0,899. Noi o considerăm o relaţie cu grad înalt de încredere pentru determinarea indirectă a debitelor solide, fiind comparabilă cu alte relaţii de acest tip. În perioada avută în studiu, pentru întreg râul Trotuş, luna cu cel mai mare transport de aluviuni în suspensie a fost iulie, cu o pondere medie de circa 37% din total. La polul opus se află luna decembrie, care nu deţine decât 0,5% din totalul aluviunilor în suspensie transportate de către râul Trotuş. În privinţa variabilităţii sezoniere a debitului de aluviuni în suspensie, la nivelul întregului râu Trotuş, au fost obţinute următoarele valori: în timpul sezonului de iarnă au fost transportate circa 2,1% din volumul total al aluviunilor în suspensie; în sezonul de primăvară 33,7%; sezonului de vară i-au revenit circa 55,5%, iar celui de toamnă, 8,7%. Pentru construcţia graficului corelației R-Q au fost selectaţi, la fiecare staţie hidrometrică în parte, anii cei mai ploioşi şi cei mai secetoşi. Pe aceste grafice au fost identificate pragurile în funcție de care s-au separat cele două surse după aria de proveniență: dominantă din bazinul versant și dominantă din albie. Pe ansamblul râului Trotuş, în perioada studiată, albiile au contribuit cu circa 21% din totalul volumului de aluviuni în suspensie tranzitate. În funcţie de tipul anului (ploios, secetos, normal), situaţia este următoarea: în anii ploioşi media de contribuţie a albiilor a fost de 4%; în anii secetoşi de 43%, iar în anii normali de 15%. Volumul total de aluviuni în suspensie tranzitat prin cele patru secţiuni hidrometrice din lungul râului Trotuş, în perioada 2000-2014, a fost de aproximativ 39×106 t, de unde rezultă o medie anuală de 2 598 000 t. Mare parte din această producţie de aluviuni în suspensie a fost realizată în timpul marilor viituri. De exemplu, în secţiunea Vrânceni, circa 61% din totalul producţiei de aluviuni pentru cei 15 ani avuţi în studiu a fost realizată în timpul a doar 3 evenimente de viitură (2005, 2010 şi 2012).

Volum XIV |

Proprietăţile geotehnice ale unor soluri din zona nisipurilor bituminoase din sud-vestul Nigeriei

Rezumat: Proprietăţile unor mostre de sol din regiunile Idiobilayo şi Idiopopo din SV Nigeriei au fost studiate pentru a determina proprietățile lor geotehnice care pot fi folosite în planurile de exploatare a depozitelor de nisipuri bituminoase din zonă.
În zonă au fost stabilite şase locaţii, fiind prelevate câte trei probe din fiecare locaţie. Mostre de soluri perturbate şi neperturbate au fost prelevate din gropile până la o adâncime de aproximativ 1,5 m la un interval de 0,5 m pe verticală. Mostrele perturbate au fost supuse ulterior testelor de clasificare privind distribuţia granulometrică şi limitele de consistenţă folosind procedura 1377 din standardele englezeşti. Mostrele neperturbate au fost supuse unui test de permeabilitate.
Rezultatele obţinute în acest studiu au arătat că zona luată în considerare are la bază în principiu soluri nisipoase cu un conţinut nămolos consistent. Distribuţia curbelor granulometrice a confirmat în matricea solului dominanţa generală a particulelor fine de nămol până la cele nisipoase grosiere, cu materiale complementare argiloase şi de pietrişuri. Cantităţile fine din soluri sunt mai mici de 50%, cu excepţia gropilor 4 şi 5, unde acestea sunt uşor peste 50%.
Solurile sunt alcătuite din nisipuri (60,0%) şi aluviuni (35,0%). Procentul de particule fine din soluri (fracţiunea granulometrică prafuri şi argile) a fost în jur de 38,0%, ceea ce face solul să fie o bază bună pentru umpluturi, de vreme ce procentul de particule fine recomandat nu trebuie să fie mai mic de 20,0%. Totuşi valorile obţinute ale coeficientului de permeabilitate de 5.5 X 10-6 mm/s to 1.2 X 10-4 mm/s necesită căptuşala bazei pentru a evita poluarea apelor subterane prin levigare.

Volum XIV |

Utilizarea metricilor peisajului în descrierea configuraţiei formelor de relief repetitive. Studiu de caz asupra câmpurilor de dune

Rezumat: Clasificarea și cartografierea formelor de relief contituie una dintre cele mai active ramuri din domeniul geomorfometriei. Cu toate acestea, există un număr redus de abordări ce vizează clasificarea formelor repetitive de relief (MacMillan et al., 2004). Dificultatea integrării informațiilor contextuale în procesul de clasificare a formelor repetitive de relief constituie principalul impediment în dezvoltarea unui algoritm de clasificare care să prezinte rezultate cu un grad de acuratețe ridicat (Evans, 2012). Astfel, motivația acestui studiu este puternic corelată cu importanța analizei de context în clasificarea automată a formelor repetitive de relief. Metricile peisajului însumează o serie de indicatori specifici ecologiei peisajului ce vizează evaluarea structurii spațiale a unui ansamblu peisagistic. Luând în considerare faptul că evaluarea atributelor topologice și contextuale nu este posibilă pe baza variabilelor morfometrice locale, statistice sau regionale, scopul acestui proiect este de a evalua aplicabilitatea metricilor peisajului în descrierea configurației spațiale a formelor de relief repetitive.
Cuantificarea metricilor peisajului a impus segmentarea și clasificarea următoarelor variabile morfometrice: altitudinea, altitudinea relativă și curbura în profil. Utilizând algoritmul de clasificare neasistată, Iso Cluster Unsupervised Classification, din programul ArcGIS10®, au fost stabilite 24 de clase, acestea având ca fundament o serie de limitări impuse de conceptul metricilor peisajului și de analizele statistice ulterioare. Analizele au vizat evaluarea transferabilității indicatorilor la nivelul altor areale similare. Metodologia dezvolată a avut la bază utilizarea modelelor digitale de elevație de tip ASTER GDEM. Lucrarea prezintă astfel primele demersuri în ceea ce privește aplicabilitatea metricilor peisajului în descrierea configurației spațiale a formelor de relief.

Volum XIV |

Caracteristicile regimului termic la suprafața pereților de rocă din zona alpină a Munților Retezat

Rezumat: Caracteristicile regimului termic la suprafața pereților de rocă având expoziții diferite au fost investigate cu ajutorul a doi termistori în Munții Retezat. În cazul peretelui cu expoziție nordică au fost disponibile serii temporale care au acoperit trei sezoane (2012-2013; 2013-2014 și 2014-2015), în timp ce peretele cu expoziție sudică a fost monitorizat doar două sezoane. Temperaturile medii anuale ale peretelui sudic au fost mai scăzute cu 1,5-2°C, în comparație cu cele înregistrate de cel nordic. Datorită expunerii mai îndelungate la soare, peretele cu expoziție sudică a fost afectat de mai multe cicluri îngheț-dezgheț față de cel nordic. Per ansamblu, termistorul instalat pe fața sudică a peretelui a înregistrat cu 40, respectiv cu 55 mai multe cicluri față de senzorul instalat pe versantul cu expoziție nordică. De asemenea, numărul ciclurilor îngheț-dezgheț considerate eficiente a fost mai mare în cazul peretelui sudic. Amplitudinea zilnică maximă a fost de trei ori mai mare în condiții de expunere mai îndelungată la soare, față de locația mai umbrită (39,1°C față de 13,6°C). Rezultatele obținute au relevat că în cazul sitului cu expoziție nordică absența permafrostului este probabilă, în timp ce în cazul sitului având aspect sudică absența permafrostului este sigură.