Rezumat: În Ungaria, persoanele cu dizabilităţi reprezintă unul dintre cele mai oprimate şi marginalizate grupuri sociale. În ultimele două decenii, acestea au devenit din ce în ce mai „vizibile” pentru ştiinţele sociale, dar, din păcate, dizabilitatea nu este încă luată în considerare în geografia umană. Totuşi, problema apare în media, discursuri publice şi dezbateri politice, iar geografia „vestică” oferă chiar şi exemple concrete de astfel de studii. Scopul principal al lucrării prezente este acela de a demonstra că dizabilitatea ca subiect de cercetare poate fi tratat cu succes şi de geografia din Ungaria. Articolul este astfel structurat în trei părţi principale. În primul rând, acesta trece în revistă „cercetările geografice” cu privire la cele mai marginalizate grupuri sociale din societatea maghiară şi cele mai importante arii de cercetare, precum şi rezultatele obţinute de cercetători din diverse domenii ale ştiinţei. În al doilea rând, scoate în evidenţă şi unele abordări practice, subiecte şi metode de cercetare utilizate în „geografia dizabilităţii”, o subdisciplină a geografiei anglo-americane. În final, lucrarea se axează pe modul în care geografia dizabilităţii ar putea fi folosită în Ungaria şi totodată oferă exemple bazate pe propriile cercetări.