fg

Subscribe2


 

Volum XI |

Transformările funcționale ale așezărilor din Serbia Centrală

Rezumat: Ca urmare a diferențelor naturale, Muntele Goc și zona adiacentă a fost respectat și considerat un spațiu experimental pentru Serbia Centrală. Cu o suprafață de 402,1 km2, se desfășoară între 166 și 1127 m deasupra nivelului mării. Pe acest teritoriu au fost identificate 26 de așezări, pentru fiecare așezare fiind determinate caracteristicile funcționale. Această determinare s-a făcut pe baza datelor statistice privind numărul de angajați, pe domenii de activitate. Rezultatele de la recensământul din 1971 au fost comparate cu cele din 2002 și in final ilustrate diferit, rezultând o nomogramă a funcțiilor așezărilor și o hartă a arealului studiat. Nomograma realizată pentru anul 1971 arată clar că majoritatea (53,8%) așezărilor aveau funcții agro-industriale. După 30 de ani, numai două așezări din partea muntoasă a arealului analizat nu și-au schimbat funcțiile. Majoritatea așezărilor au profil industrial și de servicii sau tertiar cu pondere importantă a industriei. Comparativ cu cellalte micro-regiuni din partea centrală a Serbiei, Muntele Goc și zona de la poalele sale prezintă condiții favorabile pentru dezvoltarea agriculturii. Peste 45% din teritoriu nu depășește 300 m înălțime. Condițiile climatice sunt optime, iar resursele de apă, atât cele de suprafață, cât și cele subterane, sunt bogate. Terenurile agricole acoperă pentru 41% din Muntele Goc și poalele sale, peste 13% având soluri aluviale foarte fertile. Cu toate acestea, în anul 2002, nu a mai fost înregistrată nicio așezare cu profil agricol.