Rezumat: Directiva Habitate (DH) este cea mai importantă strategie de conservare a naturii în cadrul Uniunii Europene care are ca scop stoparea pierderii biodiversității. În această lucrare este prezentat statutul de conservare a tipurilor de habitate desemnate ca fiind importante la nivel european și care sunt prezente în cadrul regiunii biogeografice alpine (APL) din România. Starea de conservare  (CS) a habitatelor a fost evaluată pe baza datelor colectate în urma primei monitorizări la nivel național a speciilor și habitatelor de interes european. Monitorizarea s-a realizat în perioada 2007-2012 în baza obligațiilor care decurg din articolul 17 al DH referitoare la raportarea în 2013 a rezultatelor către Comisia Europeană. În ALP, una din cele cinci regiuni demarcate pe teritoriul României după criteriile EU, este inclus lanțul carpatic și ocupă o suprafață de  46,800 km². Pentru identificarea stării de conservare a fiecărui tip de habitat au fost evaluați și combinați toți parametrii ceruți în conformitate cu metodologia de raportare stabilită de EU. Rezultatele obținute arată că în cadrul sectorului carpatic românesc al bioregiunii alpine, există 51 de habitate de importanță comunitară, grupate în 6 clase, dintre care doar 17 sunt exclusiv în ALP. În baza evaluării, starea de conservare este: ”Favorabilă” (FV) pentru 11 tipuri (apă dulce – 1, tufișuri temperate – 3, formațiuni de pajiști naturale și seminaturale – 4, păduri – 2), ”Nefavorabilă inadecvată” (U1) pentru patru tipuri (apă dulce – 1, tufărișuri temperate – 1, mlaștini acide cu Sphagnum – 1, Păduri -1), ”Nefavorabilă rea” (U2) pentru un habitat (turbării acide cu Sphagnum) și ”Necunoscută” (XX) pentru un habitat (Formațiuni pioniere alpine cu Caricion bicoloris-atrofuscae). Acestea sunt rezultate obținute urmare a primei evaluări naționale a speciilor și habitatelor protejate de DH pe baza cărora a fost întocmit primul raport national înaintat Comisiei Europene.