fg

Subscribe2


 

Volum XVII |

Migrarea laterală a cursului Jiului între 1864 și 2018. Studiu de caz: sectorul Craiova – Zăval

Rezumat: În ultimii 154 de ani, cursul Jiului de la confluența cu Amara-dia și până la vărsarea în Dunăre a suferit modificări laterale și de lungime. Scopul prezentului articol este acela de a evidenția aceste modificări și de a le stabili amploarea, cu desprinderea unor concluzii legate de viitoarea evoluție a cursului Jiului.
Rezultatele analizei suporturilor cartografice au arătat că din 1864 și până în 2018 Jiul s-a scurtat în secțiunea inferioară cu 38,1 km, scăzând de la 134 de km la 95,9 km. Scurtarea cursului s-a realizat treptat. Astfel, între 1864 și 1910 lungimea cursului a scăzut cu 25,6 km, de la 134 km până la 108,4 km. Din 1910 și până în 1970 s-a mai produs o scur-tare cu 11,9 km, iar între 1970 și 2018, Jiul şi-a scurtat cursul cu aproximativ 0,6 km. Cea mai mare distanță dintre cursul istoric și cel prezent indică o valoare de 11.22 km la vărsarea în Dunăre.

Volum XVI |

Impactul expansiunii urbane asupra Luncii Jiului. Studiu de caz – Municipiul Craiova, România

Rezumat: Expansiunea urbană a oricărei așezări presupune modificarea mediului natural și transformarea treptată a acestuia într-unul antropic, care să asigure necesitățile comunității. Un prim pas în planificarea urbană îl constituie identificarea schimbărilor produse, iar acest studiu reconstituie modificările antropice induse luncii Jiului în ultimii 150 de ani, prin intermediul comparațiilor spațiale multi temporale, a caracteristicilor geomorfologice și a indicatorilor de antropizare și transformare a mediului. Prin procesarea materialelor cartografice istorice si a imaginilor satelitare actuale se evidențiază dinamica zonelor umede si a ariei construite din lunca Jiului in perioada 1864 – 2017. Extinderea teritoriul urban a impus lucrări de protecție împotriva inundațiilor, ce au fost realizate de-a lungul canalelor și lacurilor rezultate din desecarea bălților si zonelor mlăștinoase. Pe cursul Jiului au fost executate lucrări hidrotehnice de îndreptare, îndiguire și regularizare, ceea ce a dus la transformarea cursului dintr-unul puternic meandrat cum era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-unul sinuos în anul 2017. Studiul se constituie într-un instrument util in planificarea urbană, prin centralizarea modificărilor survenite în luncă, a lucrărilor antropice realizate si a schimbărilor cursului Jiului in sectorul analizat.

Volum XII |

Caracteristicile domeniilor schiabile din Carpaţii Româneşti

Rezumat: Majoritatea pârtiilor de schi au fost echipate în zonele montane, la altitudini mai mici de 1500 m, în apropierea zonelor populate. Cel mai relevant indicator pentru dezvoltarea zonelor de schi în România este dat de lungimea totală a pârtiilor de schi care, în 2010, era de 168 km. Fără a face referiri la alte componente ale infrastructurii turistice din acest domeniu, se poate spune că domeniul schiabil din România se caracterizează printr-o dezvoltare insuficientă a pârtiilor de schi. În Carpaţii Româneşti, densitatea medie a pârtiilor este de circa 2 m/km2, cu variaţii importante în diferite zone montane. Cele mai echipate şi dezvoltate domenii schiabile din România (26% din lungimea totală a pârtiilor) este localizată în zona Carpaţilor de Curbură, în judeţele Prahova şi Braşov. Dezvoltarea acestei zone a început şi în perioada comunistă prin înfiinţarea unor staţiuni montane de importanţă naţională în care lungimea pârtiilor este considerabilă. Principalul factor a influenţat dezvoltarea domeniilor schiabile din această zonă este legat de apropierea de capitală, dar şi de alte oraşe importante precum Braşov, Ploieşti şi Piteşti care asigurau staţiunilor un flux constant de turişti. În următorii ani, perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu au luat în considerare interesul crescut manifestat de turiştii români pentru sporturile de iarnă, dar şi disponibilitatea autorităţilor locale de a câştiga fonduri europene pentru a înfiinţa noi pârtii de schi dotate la standarde europene.

Volum X |

Indicatori ai presiunii umane asupra mediului din Piemontul Bălăciţei

Rezumat: Piemontul Bălăciţei reprezintă subdiviziunea vestică a Piemontului Getic, fiind localizat în sud-vestul României. Unitatea analizată reprezintă un spaţiu de veche locuire şi, în acelaşi timp, o arie de dezvoltare activă a numeroase fenomene ce modifică relieful. Transformările induse antropic au avut influenţe semnificative asupra mediului şi în mod special asupra reliefului, vulnerabilitatea tot mai ridicată a terenurilor la fenomenele geomorfologice periculoase fiind una dintre cele mai importante probleme pe care le au de înfruntat comunităţile locale în prezent. Lucrarea de faţă îşi propune să evalueze influenţa antropică în apariţia dezechilibrelor de mediu şi, în mod particular, activităţile umane care influenţează procesele geomorfologice de risc. Un mijloc relevant în evaluarea tipului şi dimensiunii intervenţiei antropice într-o unitate teritorială dată se referă la calcularea unor indicatori sintetici ce caracterizează gradul de transformare a peisajului. Evaluarea a fost realizată prin analiza datelor statistice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale ce se suprapun Piemontului Bălăciţei. Cercetarea generală are în vedere un interval de treizeci de ani (1977 – 2007), iar analiza particulară se referă la perioada de tranziţie (1992, 2002 şi 2007).

Volum IX |

Analiza particularităţilor fragmentării reliefului în Piemontul Bălăciţei

Rezumat: În Piemontul Bălăciţei se disting două areale cu particularităţi diferite, aferente bazinului hidrografic al Dunării şi bazinului Jiului. Distribuţia claselor de valori corespunzătoare celor două arii de drenaj, atât în cazul densităţii, cât şi în cel al adâncimii fragmentării, reliefează diferenţe majore, dar şi unele similitudini, fapt datorat timpului de evoluţie, nivelului de bază, direcţiei de scurgere faţă de structură şi omogenităţii litologice şi climatice.
Analiza datelor a permis cuantificarea energiei reliefului şi a densităţii fragmentării reliefului din Piemontului Bălăciţei şi corelarea celor doi parametrii în funcţie de bazinele hidrografice principale. Metodele de calcul şi reprezentare a celor doi indicatori ai fragmentării reliefului au permis atât o interpretare cantitativă (identificarea a cinci clase de valori), cât şi una spaţială (gruparea valorilor în funcţie de cele două râuri colectoare: Jiu şi Dunăre). Gruparea factorilor de influenţă, pe cele două bazine hidrografice principale se datorează în principal faptului că bazinul Dunării s-a extins în detrimentul bazinului Jiului, cei trei afluenti mai importanti – Blahniţa, Drincea şi Desnăţuiul captând sectoare din cursul superior al afluenţilor Jiului.
Din analiza fragmentării reliefului Piemontului Bălăciţei rezultă că acesta se află în diferite stadii de evoluţie, complexitatea fragmentării fiind strâns legată de gradul de maturitate a văilor şi de complexele morfogenetice impuse de evoluţia paleogeografică.