fg
Volum XIII |

Sistemul urban românesc – o perspectivă asupra perioadei post-comuniste

Rezumat: Sistemul urban românesc relevă atât influența relațiilor inter-așezări bazate pe centralitate, dar și influența condițiilor istorice (persistența influenței centrelor regionale din provinciile istorice). Cele 12 sub-sisteme urbane ale României sunt formate din orașe care gravitează către orașul capitală – București și orașele de rangul doi și trei. Rețeaua urbană românească pare a fi insuficient dezvoltată din punctul de vedere al numărului de orașe comparativ cu populația totală și suprafața țării. În 2012 erau 320 de orașe, deși se estimau 400-450 raportat la suprafața totală a țării. Acest lucru dovedește o zonă de polarizare excesivă/ rată urbană comparativ cu alte state vest sau central europene. În condițiile transformărilor socio-economice determinate de căderea regimului comunist, au avut loc importante schimbări privind dezvoltarea spațială excesivă (dezvoltarea urbană/ sub-urbană necontrolată, metropolizare, etc.) similare cu alte sisteme urbane comuniste. Prin urmare, aderarea la UE a deschis pentru fostele orașe socialiste noi provocări legate de fenomenul urban, transformându-le în puncte de legătură la nivel european promovând coeziunea și competitivitatea pentru o dezvoltare metropolitană policentrică. Studiul încearcă să prezinte pe scurt dezvoltarea urbană în România precum și particularitățile sistemului urban românesc în relație cu contextul legislativ și politic al perioadei post-comuniste și aderarea la UE.

Volum XIII |

Globalizare şi reconversia spaţiului urban. Studiu ce caz: Serviciile comerciale în România

Rezumat: Concentrarea tot mai mare a veniturilor populaţiei în capitală şi în oraşele mari a determinat dezvoltarea de produse şi servicii specializate, precum şi localizarea de unităţi comerciale. Acest tip de localizare pare însă să fie condiţionat de segregarea socială tot mai evidentă, prin limitarea cererilor şi conturarea unor segmente preferenţiale de beneficiari. Astfel s-au evidenţiat noi tipuri de externalităţi urban-rural, direct proporţionale cu segregarea socială şi culturală, externalităţi ce condiţionează capacitatea de absorbţie a fluxurilor globalizante la nivelul sistemului urban românesc. Astfel, puternica segregare financiară care există în rândul populaţiei urbane, ca urmare a restructurării activităţilor industriale, determină limitarea pătrunderii fluxurilor globalizante. Chiar dacă la nivel local produsele culturii de consum au un potenţial ridicat de penetrare, accesul populaţiei la acestea continuă să fie limitat. Cultura globală tinde astfel să se combine cu o cultură endemică, grefată pe sărăcie, cea ce contribuie la degradarea calităţii vieţii şi favorizează apariţia subculturilor urbane şi a criminalităţii organizate. Investiţiile financiare reprezintă astfel premisa localizării celor comerciale. Potenţialul pieţei de desfacere constituie factorul determinant pentru amplasarea de investiţii comerciale, reprezentate de obicei prin lanţuri de magazine înfiinţate de companii transnaţionale. Amplasarea şi extinderea în teritoriu a acestor unităţi comerciale este strâns corelată cu localizarea unităţilor bancare, dependentă la rândul său de segregarea spaţială a populaţiei în funcţie de nivelul veniturilor obţinute. Astfel, cea mai mare frecvenţă a unităţilor comerciale mari este în marile oraşe, centre de polarizare cu funcţii macro-regionale, cu o dinamică economică pozitivă, ce pot asigura o piaţă de desfacere suficient de competitivă, atât din punct de vedere financiar cât şi al cantităţii de mărfuri operate, asigurând astfel profitabilitatea investiţiei. Pe de altă parte, segregarea financiară est/vest se reflectă direct proporţional şi în segregarea localizării investiţiilor comerciale, acestea fiind amplasate mai ales în Bucureşti şi în marile oraşe din regiunile centrale şi vestice – Transilvania, Banat şi Crişana.

Volum XII |

Schimbări în reţeaua urbană de-a lungul sectorului mijlociu şi inferior al Dunării în perioada de tranziţie

Rezumat: Economia şi dezvoltarea oraşelor din regiunile riverane Dunării au fost parţial determinaeă de fluviu, prin funcţia portuară pe care acesta le-a imprimat-o (ex. Dunaújváros, Smederevo, Lom, Călăraşi etc.) sau prin alte caracteristici ale fluviului (ex. Komárom/Komarno, Nyegesúfalu, Paks, Orşova, Vidin, Kozlodui etc.). In urma prăbuşirii Uniunii Sovietice şi a sistemelor politice comuniste din statele riverane Dunării şi după blocada traficului naval ca urmare a crizei din fosta Iugoslavie, rolul axei dunărene de transport s-a schimbat radical (Hardi 2012). Datorită acestor schimbări şi ca urmare a dezvoltării unor noi sectoare economice, funcţia şi importanţa acestor oraşe s-a modificat considerabil în ultimele două decenii. Unele dintre ele şi-au pierdut baza economică şi au devenit oraşe sau regiuni periferice, altele au folosit sau ar putea folosi noile oportunităţi de dezvoltare. Lucrarea noastră oferă un studiu comparativ al oraşelor dunărene şi evidenţiază modalităţile tipice de dezvoltare a oraşelor riverane Dunării. Ea se rezumă la un program de schimb interacademic între România, Bulgaria şi Ungaria.