Rezumat: Modelarea glaciară a creat în Alpii Transilvaniei două tipuri de peisaje geomorfologice bine individualizate: Borăscu, caracterizat prin larga extensiune a platformei şi a vârfurilor înalte şi Făgăraş, unde circurile s-au înmulţit şi s-au dezvoltat până au redus platforma la o creastă foarte ascuţită, (gipfelflur). Dispunerea culmii principale pe direcţie V-E şi morfografia de ansamblu a celor doi versanţi, cel nordic scurt şi abrupt, iar cel sudic prelung, cu pante mai domoale, s-au răsfrânt şi în modul de dezvoltare al gheţarilor în Cuaternar. În cadrul bazinului Vâlsan se disting anumite particulariăţi ale reliefului glaciar. Astfel, relieful glaciar din acest sector al munţilor Făgăraş se caracterizează prin prezenţa unui abrupt de mici dimensiuni (200-300 m) ce a favorizat dezvoltarea în lungime a văii glaciare, cu pante domoale şi a determinat depunerea morenelor la baza văii glaciare. Căldarea glaciară a Vâlsanului se găseşte la altitudinea de 2300 m, are dimensiuni reduse şi cantonează mici lăculeţe. Fundul circului este plat fiind grefat predominant pe micaşisturi şi gnaise. Valea glaciară a Vâlsanului este orientată pe direcţia N – S şi prezintă mai multe praguri glaciare. Versanţii care încadrează valea Vâlsanului sunt simetrici fiind afectaţi de torenţialitate şi avalanşe. Alte forme de relief caracteristice sunt: custurile, umerii glaciari, striurile, rocile mutonate şi morenele. Gelivaţia a determinat apariţia reliefului rezidual reprezentat de creste ascuţite, vârfuri, forme de relief de acumulare, conuri de grohotiş, glacisuri, ghirlande de pietre, potcoave nivale. În ansamblu, valea glaciară a Vâlsanului este o vale tipică în care procesele postglaciare intense au ascuns în cea mai mare parte elementele caracteristice rezultate în urma acţiunii gheţarilor, se păstrează forma caracteristică de “ U”, iar umerii glaciari apar din loc în loc de sub glacisurile şi poalele de grohotiş.