fg
Volum XX |

Certificarea și promovarea turismului durabil: atitudinea consumatorilor față de eticheta ecologică a UE

Rezumat: Potențialul sistemului de certificare ecoturistică are o dezvoltare promițătoare, având în vedere cererile crescânde de facilități de cazare ecologice pentru turiști în vacanța lor. Importanța sistemului de certificare și impactul sau influența acestuia asupra mediului economic, social, dar și asupra mediului natural este foarte mare. Oportunitățile oferite de activitatea de certificare sunt foarte largi, oferind o serie de avantaje comunităților locale, dar și operatorilor de turism din zonele în care este implementat un astfel de sistem. De aceea au fost elaborate standardele referitoare la etichetarea ecologică şi au fost introduse în sistemele naţionale şi regionale de analiză a ciclului de viaţă al produselor.
Scopul lucrării este de a evidenția situația actuală, posibilitățile și abordările certificării ecologice în turismul din România și aducerea în prim plan a unor elemente fundamentale privind eticheta ecologică. Pentru a determina atitudinea actuală a consumatorilor români față de etichetarea ecologică a produselor, a fost aplicat un chestionar. Acesta s-a concentrat pe identificarea percepţiei consumatorilor români faţă de eticheta ecologică şi a modului cum aceasta influenţează comportamentul de cumpărare al acestora.
Pe baza rezultatelor acestei cercetări, am putut observa nivelul ridicat de notorietate al etichetelor ecologice în rândul consumatorilor români, dar și o nebulozitate în ceea ce privește noțiunea de etichetă ecologică, incertitudinea făcâdu-și prezența în rândul respondenților noștri.

Volum XVII |

Conexiunea dintre turismul durabil și sistemele de certificare

Rezumat: Subiectul certificării și al standardelor este unul vast, complex și în același timp de actualitate, de aceea, cel mai bine este să se înceapă cu clarificarea termenilor. Un „standard”, prin definiție, este un set de linii directoare care ajută organizațiile să dezvolte, să gestioneze și să controleze totul, de la procese și produse la servicii și sisteme. Aceste orientări satisfac cerințe specifice în domenii precum eficiența, calitatea și siguranța. La rândul său, certificarea este procesul ce verifică dacă o organizație, un produs sau serviciu turistic îndeplinește standardele specifice acordării unei garanții scrise (logo-ul comercial), acesta reprezentând o bună modalitate de a le permite clienților să identifice produsele ce le asigură un nivel de calitate al serviciilor mai ridicat. Totodată aceasta participă la creșterea gradului de încredere în produsele ecoturistice atât pe plan național, cât și pe plan internațional, dar și la promovarea conceptului și a principiilor ecoturismului la nivel local, regional și național; la realizarea durabilă a destinațiilor și creșterea cunoștințelor în ceea ce privește un sistem de certificare, reprezentând beneficiile aduse de acesta. Pentru a certifica o organizație, un produs sau serviciu turistic ce atinge anumite standarde, organismele terțe acreditate pentru certificare trebuie să verifice dacă cerințele sunt îndeplinite printr-un proces de audit. Numai după finalizarea procesului de audit cu succes se poate emite un certificat oficial al unei organizații, compania admisă fiind de acord să mențină sistemele în conformitate cu cerințele standardului în perfecționare continuă. Dar de ce este necesar să vă supuneți activității și cheltuielilor procesului de certificare? Care sunt beneficiile unei companii sau al clienților acesteia? Certificarea acreditată de la terți demonstrează clienților actuali și potențiali că o organizație este dedicată calității și și-a acordat timpul necesar să construiască și să mențină o cultură în cadrul proceselor sale pentru a le oferi clienților același lucru, calitatea produsului turistic.