fg
Volum XX |

Cercetări privind eroziunea solului și efectele acesteia în zona Balota, județul Dolj

Rezumat: Cercetările prezentate în această lucrare s-au desfășurat pe parcursul a trei ani de studiu (2018-2020) și au vizat studiul eroziunii solului și al pierderilor de humus și macroelemente de ordin principal (azot, fosfor, potasiu) pe baza regimului de precipitații care au produs scurgerile pe pantă.
Cercetările s-au efectuat pe un preluvosol vertic stagnic cu o reacție moderat acidă și o aprovizionare în azot și potasiu mijlocie, slab aprivizionat cu fosfor, cu pantă de 4% din comuna Balota de Sus, județul Dolj, cuprinzând 3 culturi care se practică în zonă: grâu, porumb, lucernă comparativ cu ogorul negru (nelucrat, necultivat) și vegetația spontană (naturală).
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că cele mai însemnate scurgeri pe pantă s-au înregistrat la ogorul negru 471.98 mc/ha și porumb 252.62 mc/ha, iar cele mai reduse au fost înregistrate la grâu 183.43 mc/ha și lucernă 118.87 mc/ha (25.14% fața de ogorul negru).
Eroziunea solului, sau pierderile de sol, a înregistrat valori mari tot în cazul culturii de porumb 6.84 t/ha (39.42 %) și în cazul ogorului negru 17.35 t/ha (100%).
Humusul din sol s-a pierdut în cele mai mari cantități tot la cultura de porumb 198.19 kg/ha (40.56%) și ogor negru 488.58 kg/ha (100%) și în cantități destul de reduse în cazul lucernei 89.20 kg/ha (18.25%).
Nutrienții din sol s-au pierdut, atât prin scurgerile de apă pe solul în pantă, cât și prin solul erodat, mai mari fiind cantitățile pierdute prin solul erodat.