fg
Volum XII |

Noi tehnici pentru analiza parametrlor limno-morfo-batimetrici în bazinele lacustre. Studiu de caz: Lacul Roșu din Munții Hășmaș (România)

Rezumat: Lacul Roșu din Munții Hășmaș (Curmăturii) s-a format ca urmare a barării naturale a pârâului Bicaz în anul 1837. Versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoș, acoperit cu pietriș, a alunecat datorită saturării cu apă a stratului de alterare  în urma precipitațiilor abundente din acea perioadă. Lacul are forma literei L, sau a unui picior cu talpa orientată spre nord. Lacul Roșu este alimentat de câțiva afluenți permanenți: pârâul Oii, Ghilcoș, Vereșcheu, Suhard. În urma măsurătorilor efectuate în vara anului 2009, utilizând Stația totală Leica și sonarul, au fost obținute următoarele date: suprafața 12,01 ha,  perimetrul 2905,79 m, lungimea maximă 1361,72 m, lățimea maximă 160,24 m, altitudea maximă în sud 965,199 m, altitudinea maximă în amonte în nord 966,041 m, adâncimea maximă 10,50 m. Cele mai mari adâncimi, de 10,50 m, sunt înregistrate în sectorul central, aproape de gura de vărsare a celor doi emisari. În profil transversal, malul vestic este mai abrupt și mai dur (din punct de vedere litologic), iar malul estic este mai lin și friabil (deluviu de alunecare). În același mod se mențin și pantele submerse. Pentru realizarea acestui studiu au fost folosite noi tehnici de analiză a parametrilor hidro-morfologici specifici unui bazin lacustru. Reprezentările cartografice, care sunt o noutate în domeniu, sunt sugestive, fiind utile pentru elaborarea unei interpretări interdisciplinare, de natură limno-ecologică.

Volum IX |

Determinarea gradului de troficitate a zonelor lacustre umede din Carpații Orientali (România)

Rezumat: Lacurile de pe teritoriul României sunt relativ uniform distribuite, în majoritatea regiunilor fizico-geografice. O densitate redusă este specifică vestului ţării, unde au fost realizate lucrări de desecare semnificative, în timp ce densitatea cea mai mare este caracteristică nord-vestului, cu numeroase iazuri, înregistrate încă din secolele XIV-XV. Marea majoritate a lacurilor de pe teritoriului României, şi în special cele analizate în acest studiu sunt antropice. Cele mai multe lacuri naturale sunt reduse ca dimensiuni şi nu posedă o importanţă ecologică sau economică deosebită. Deşi situate în condiţii fizico-geografice diferite, lacurile analizate sunt incluse în categoria apelor bune din punctul de vedere al calităţii şi în categoriile eutrofic, mezotrofic sau hipertrofic, din punctul de vedere al troficităţii. Din cauza faptului că majoritatea lacurilor sunt antropice, este evident că sunt menţinute în mod artificial în acest stadiu. Cele mai multe dintre lacurile de munte şi cele situate în arii vulcanice sunt ultra-oligotrofice şi oligotrofice.