fg
Volum XX |

Identificarea lacunelor în conservarea și managementul habitatelor în situl Natura 2000 Târnovu Mare – Latorița

Rezumat: Studiul urmărește să identifice principalele lacune în conservare și propune obiective în managementul ariilor protejate. Sunt analizate caracteristicile fizice ale ariei protejate, modul de utilizare a terenurilor, identificarea presiunilor actuale și amenințărilor viitoare. Analiza geomorfologică și geologică este componenta ce evidenţiază corelațiile între relief și distribuția tipurilor de habitate. Între caracteristicile care îi conferă unicitate în peisajul carpatic, aria protejată are în componență o creastă calcaroasă foarte accidentată având ca principale habitate de interes comunitar versanți calcaroși cu vegetație chasmofilă, pajiști alpine calcaroase și păduri cu Larix decidua (cel mai extins arboret de zadă din Carpații României). Situl adăpostește o populație viabilă de carnivore mari (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx).
Principalele presiuni actuale care sunt identificate în mare majoritate și ca amenințări viitoare la adresa sitului sunt pășunatul intensiv, extinderea drumurilor de acces, braconajul, crearea de condiții pentru apariția speciilor invazive, reducerea conectivității de habitat din cauze antropice, antagonismul cu animalele domestice, conducerea vehiculelor în afara drumurilor.
Amenințări viitoare sunt anticipate datorită activităților silvice în creștere, cu un impact negativ mai ales prin tăierile rase de arbori, favorizate de restituirea integrală a pădurilor către domeniul privat fără nicio condiționalitate pentru cele aflate în cadrul ariilor naturale protejate. Pășunatul intensiv are ca rezultat degradarea pajiștilor (ruderizarea și sărăcirea în specii, modificări la nivel de asociație vegetală).
Între măsurile de conservare propuse se află: controlul strict al efectivelor de animale care pășunează și a perioadei de pășunat, plata compensațiilor pentru pădurile private cu valoare ridicată de conservare, limitarea construcțiilor și a drumurilor de acces în zona înaltă.

Volum XX |

Diversitatea filogenetică și abordarea EDGE pentru conservarea speciilor de păsări de pradă în Europa

Rezumat: Biodiversitatea planetei noastre este eliminată rapid, cu rate mult mai mari decât cele observate vreodată în istoria omenirii. Păsările de pradă, printre altele câteva grupuri de specii de păsări din Europa, au cea mai mare proporție de specii amenințate și aproape amenințate per grup taxonomic și, de asemenea, 25% dintre speciile de păsări de pradă se confruntă cu declinul populației. Astăzi, mai mult ca niciodată în viața noastră modernă, trebuie să luptăm pentru conservarea naturii. Înțelegerea noastră asupra diversității biologice s-a extins datorită faptului că utilizarea filogeniilor în ecologie este din ce în ce mai comună. Dacă eforturile noastre de conservare sunt îndreptate spre maximizarea conservării biodiversităţii într-un sens larg, trebuie să gândim dincolo de specii. Dacă tratăm speciile ca unități evolutive și nu ca tipuri, eforturile noastre de conservare vor păstra nu numai organismul, ci și capacitatea organismului de a răspunde la schimbările de mediu. În această lucrare mi-am propus să evidențiez importanța informațiilor filogenetice în conservarea speciilor de păsări de pradă din Europa prin abordarea EDGE. Aceast indicator a fost implementat pentru a prioritiza speciile, fiind singura inițiativă globală care se concentrează pe conservarea speciilor amenințate care posedă o cantitate semnificativă de istorie evolutivă unică. Folosind această abordare în conservare, putem fi mai încrezători că vom păstra o mai mare diversitate de trăsături funcționale. Primele cinci specii de păsări răpitoare EDGE din Europa sunt: uliganul pesacr (Pandion haliaetus), gaie cu aripi negre (Elanus caeruleus), vulturul egiptean (Neophron percnopterus), viesparul (Pernis apivorus) și vulturul barbos (Gypaetus barbatus), conform scorurilor lor EDGE.

Volum XIX |

Analiza, cartografierea și validarea susceptibilității la alunecări de teren în Piemontul Balaciței (sud-vestul României)

Rezumat: Lucrarea prezintă rezultatele aplicării metodei matricei GIS (GMM) la cartografierea și validarea analizei susceptibilității la alunecări de teren în diferite sectoare ale Piemontului Bălăciței. Obiectivul principal al lucrării se referă la realizarea hărților de susceptibilitate la alunecări de teren pe baza inventarului, clasificării și descrierii acestor procese din zona de studiu. Punctul de plecare a fost reprezentat de DEM și, ulterior, pe baza datelor litologice, au fost analizați și reclasificați alți factori determinanți într-un format vectorial: elevația, aspectul și înclinarea pantei. După identificarea factorilor care determină instabilitatea pentru fiecare tip de mecanism, au fost realizate hărți de susceptibilitate. În harta de susceptibilitate rezultată este prezentat un model pentru validare (pe baza determinării și calculului unui set de alunecări de teren care nu sunt incluse în analiza susceptibilității). Hărțile de susceptibilitate la alunecări de teren în Piemontului Bălăciței sunt instrumente preventive menite să minimizeze riscurile în zonele expuse, în special în apropierea așezărilor situate pe versantul stâng al râului Jiu, unde au loc reactivări ale unor vechi alunecări de teren.

Volum XVIII |

Impactul antropic datorat valorificării resurselor de apă din Parcul Național Defileul Jiului

Rezumat: În Parcul Național Defileul Jiului s-a executat, aproape de finalizare, un proiect de amenajare hidroenergetică a râului care implică un impact potențial negativ al acestei investiții asupra mediului acvatic al râului Jiu în acest sector. Prezentul studiu analizează regimul hidrologic al râului Jiu în sectorul defileului (debit natural și debit controlat pentru asigurarea indicatorilor tehnico-economici de exploatare) și impactul asupra peisajelor naturale generat de şantierele deschise cu ocazia amenajării hidroenergetice, aducând argumente și soluții pentru îndeplinirea obiectivului declarat de conservare a ecosistemelor acvatice din Parcul Național Defileul Jiului. Se impune astfel asigurarea unui debit minim (debit ecologic) pe toate cursurile de apă din interiorul parcului național și sitului Natura 2000 care să asigure scopul acestor categorii de arii protejate.

Volum IX |

Analiza particularităţilor fragmentării reliefului în Piemontul Bălăciţei

Rezumat: În Piemontul Bălăciţei se disting două areale cu particularităţi diferite, aferente bazinului hidrografic al Dunării şi bazinului Jiului. Distribuţia claselor de valori corespunzătoare celor două arii de drenaj, atât în cazul densităţii, cât şi în cel al adâncimii fragmentării, reliefează diferenţe majore, dar şi unele similitudini, fapt datorat timpului de evoluţie, nivelului de bază, direcţiei de scurgere faţă de structură şi omogenităţii litologice şi climatice.
Analiza datelor a permis cuantificarea energiei reliefului şi a densităţii fragmentării reliefului din Piemontului Bălăciţei şi corelarea celor doi parametrii în funcţie de bazinele hidrografice principale. Metodele de calcul şi reprezentare a celor doi indicatori ai fragmentării reliefului au permis atât o interpretare cantitativă (identificarea a cinci clase de valori), cât şi una spaţială (gruparea valorilor în funcţie de cele două râuri colectoare: Jiu şi Dunăre). Gruparea factorilor de influenţă, pe cele două bazine hidrografice principale se datorează în principal faptului că bazinul Dunării s-a extins în detrimentul bazinului Jiului, cei trei afluenti mai importanti – Blahniţa, Drincea şi Desnăţuiul captând sectoare din cursul superior al afluenţilor Jiului.
Din analiza fragmentării reliefului Piemontului Bălăciţei rezultă că acesta se află în diferite stadii de evoluţie, complexitatea fragmentării fiind strâns legată de gradul de maturitate a văilor şi de complexele morfogenetice impuse de evoluţia paleogeografică.