Rezumat: Așa cum au demonstrat-o evenimentele seismice majore anterioare, orașul București poate fi semnificativ afectat de către cutremure de adâncime intermediară (subcrustale) produse în zona Vrancea. Cutremurele din 1940 (Mw 7.7) și 1977 (Mw 7.4) au provocat decesul a peste 1600 de oameni în București. Deși majoritatea oamenilor și autorităților e conștientă de pericol, acțiunile de reducere a riscului sunt încă neconcludente; de asemenea, nu există o imagine completă a pagubelor care ar putea fi înregistrate. Acest articol caută să clarifice acest aspect pentru Centrul Istoric al Bucureștiului, cu ajutorul estimărilor de avariere cantitative bazate pe metode analitice aplicate clădirilor individuale. Această abordare oferă o imagine relevantă a posibilei distribuții a pagubelor după un cutremur similar celui din 1977, pentru o zonă istorică reprezentativă cu trafic pietonal intens. Metoda utilizată pentru analiza clădirilor (IDCM – Improved Displacement Coefficient Method) se bazează pe modelarea simplificată a comportamentului structural în condițiile acțiunii seismice reprezentate prin valori de accelerație spectrală. Cele 358 de clădiri analizate în acest studiu sunt evaluate individual, ținându-se cont de materialul structurii de rezistență, vârstă și înălțime, iar apoi funcții specifice de vulnerabilitate le sunt atribuite. Acestea respectă tipologiile definite în cadrul Sistemului de Estimare în timp real a Pagubelor generate de cutremure în sudul României, operat de către INCDFP. Rezultatele analizei sunt evaluate și din perspectiva includerii în cadrul acestui sistem. Adițional, o metodologie empirică este aplicată pentru calculul impactului economic al avarierii clădirilor. Hărți relevante ilustrând gradul mediu de avariere și vulnerabilitatea economică sunt prezentate și interpretate.