fg

Subscribe2


 

Volum XII |

Caracteristicile domeniilor schiabile din Carpaţii Româneşti

Rezumat: Majoritatea pârtiilor de schi au fost echipate în zonele montane, la altitudini mai mici de 1500 m, în apropierea zonelor populate. Cel mai relevant indicator pentru dezvoltarea zonelor de schi în România este dat de lungimea totală a pârtiilor de schi care, în 2010, era de 168 km. Fără a face referiri la alte componente ale infrastructurii turistice din acest domeniu, se poate spune că domeniul schiabil din România se caracterizează printr-o dezvoltare insuficientă a pârtiilor de schi. În Carpaţii Româneşti, densitatea medie a pârtiilor este de circa 2 m/km2, cu variaţii importante în diferite zone montane. Cele mai echipate şi dezvoltate domenii schiabile din România (26% din lungimea totală a pârtiilor) este localizată în zona Carpaţilor de Curbură, în judeţele Prahova şi Braşov. Dezvoltarea acestei zone a început şi în perioada comunistă prin înfiinţarea unor staţiuni montane de importanţă naţională în care lungimea pârtiilor este considerabilă. Principalul factor a influenţat dezvoltarea domeniilor schiabile din această zonă este legat de apropierea de capitală, dar şi de alte oraşe importante precum Braşov, Ploieşti şi Piteşti care asigurau staţiunilor un flux constant de turişti. În următorii ani, perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu au luat în considerare interesul crescut manifestat de turiştii români pentru sporturile de iarnă, dar şi disponibilitatea autorităţilor locale de a câştiga fonduri europene pentru a înfiinţa noi pârtii de schi dotate la standarde europene.

Volum IX |

Relieful endocarstic din rezervația naturală a dealului fosilifer Repedea

Rezumat: Studiul de faţă vizează analiza reliefului endocarstic aferent rezervaţiei din dealul Repedea. Deşi asupra acestui sector din Podişul Moldovei au fost făcute numeroase cercetări de natură geologică sau geomorfologică, relieful endocarstic a rămas în bună măsură necercetat până în prezent. Factorul geomorfologic determinant în dezvoltarea acestui tip de relief este substratul geologic din care se detaşează ca importanţă componenta litologică. În perimetrul rezervaţiei Repedea grosimea asociaţiei litologice favorabile carstificării constituite din calcar oolitic, calcar lumaşelic şi gresii este de cca. 10m. Calcarul oolitic de Repedea se prezintă ca o succesiune de strate cu grosimi de 2 – 40 cm separate de intercalaţii de nisipuri fine, cochilifere de 0,5 – 10 cm. Aceste pachete de roci rezistente au favorizat formarea unui platou carstic structural numit platoul Repedea. Poziţia ridicată a acestui platou carstic faţă de ansamblul reliefului din zona studiată poate fi considerată una determinantă pentru formarea unui carst suspendat autigen cu regim hidrologic vados. În perimetrul rezervaţiei Repedea au fost cartate un număr de 9 peşteri dispuse pe o suprafaţă relativ restrânsă de cca. 7ha. Lungimea totală a galeriilor subterane cartate este de 401 m rezultând astfel o densitate medie de 5,7 km/km2 . Spre deosebire de peşterile din Carpaţi în dealul Repedea tipul de rocă cât şi caracteristicile hidrologice locale nu favorizează apariţia concreţiunilor carbonatice masive deoarece peşterile sunt într-un continu proces de prăbuşire. În concluzie se poate afirma că relieful endocarstic din rezervaţia „Locul fosilifer Dealul Repedea” este bine dezvoltat diferenţiindu-se pregnant de alte arii endocarstice ale României.

Volum VIII |

Importanţa asimetriei bazinelor hidrografice mici pentru producerea viiturilor în Masivul Rarău

Rezumat: Studiul de faţă abordează o serie de aspecte geomorfologice specifice bazinelor hidrografice de dimensiuni reduse care favorizează, în anumite condiţii, producerea unor viituri cu efecte majore asupra aşezărilor umane. Atenţia noastră a fost direcţionată spre trei bazine hidrografice învecinate, situate într-o zonă montană din nordul Carpaţilor României, unde în ziua de 24 iulie 2008, în urma unor ploi torenţiale, s-au produs viituri majore. Deşi cele trei pâraie Valea Seacă, Izvorul Alb şi Valea Caselor sunt afluenţi de dreapta ai râului Moldova, acestea s-au comportat diferit în timpul viiturii amintite. Situaţia particulară constând în faptul că în bazinul hidrografic Izvorul Alb debitul maxim din timpul viiturii a fost de două ori mai mic decât în cazul celorlalte două bazine între care se află poziţionat. În condiţiile în care cantităţile de precipitaţii primite de cele trei bazine nu au fost diferite iar caracteristicile fizico-geografice sunt asemănătoare s-a efectuat analiza morfometrică a celor trei bazine hidrografice cu scopul evidenţierii variabilelor morfometrice cu rol în concentrarea scurgerii: suprafaţa, panta, circularitatea, coeficientul de formă etc. Concluzia ce se desprinde din acest studiu de caz este accea că asimetria bazinului este un parametru esenţial în diferenţierea comportamentului bazinelor mici la formarea viiturilor excepţionale.