Rezumat: Deşi o ţară cu o suprafaţă destul de mică, România are o mare varietate de resurse naturale, care au devenit în timp premise favorabile pentru dezvoltarea activităţilor de producţie. Mare parte a acestor resurse nu pot constitui în întregime o premisă, dar pot acoperi părţi din aceasta într-o anumită proporţie. Distribuţia teritorială a resurselor naturale şi diversele influenţe culturale au impulsionat dezvoltarea anumitor regiuni sau centre industriale ale ţării. Dinamica exploatărilor industriale din aceste centre a urmat un permanent trend ascendent, atingând paroxismul în regimul centralizat, când unele dintre resurse au fost în mare parte epuizate. Industrializarea rapidă şi adesea riscantă, bazându-se în principal pe propagandă şi nu pe eficienţă economică a determinat o aparentă dezvoltare echilibrată. Noua structură industrială, s-a dovedit ineficientă atât teritorial cât şi sectorial încă din primul an de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă.