fg

Subscribe2


 

Volum XVI |

Etnocreativitatea în centrele pilot din Romania și rolul lor in dezvoltarea turismului cultural și în procesul educațional

Rezumat: Studiul își propune să evalueze rolul etno-creativității in dezvoltarea economiei locale. Turismul etno-creativ vine în sprijinul celor care doresc să descopere valorile culturale ale unui anumit grup etnic, experimentând și folosind produsele specifice, pentru a putea depăși anumite bariere de spațiu și timp, sau pentru a crea noi legături cu elementele etno-culturale tradiționale prin participare efectivă și învățare. Spațiul geografic românesc a fost analizat folosind două centre pilot, unde minoritățile etnice pot fi ușor identificate spațial, împreună cu posibilitățile și valorile lor culturale, în încercarea de a dezvolta turismul etno-cultural. Cercetarea s-a desfășurat ținând cont de datele economice la nivelul clasificării codurilor CAEN, precum și de cele obținute în urma analizării unor eșantioane reprezentative, formate din artiști, turiști și populația locală, utilizând metode statistice. Rezultatele partiale obținute subliniază impactul acestei direcții de dezvoltare, care ar putea duce la creșterea complexității funcționale a sistemului teritorial unde ar putea fi implementat acest tip de turism. Turismul cultural bazat pe creativitate și valori traditionale contribuie la apariția unor efecte economice multiplicatoare. Dezvoltarea turismului etnocreativ poate însemna crearea unor locuri de muncă într-o perioadă de criză economică și relativă criză socială. Ar putea fi, de asemenea, considerat un factor de popularizare a identității culturale, ce are un rol important în promovarea diversității culturale.