Rezumat: În prezent, există o opinie generalizată că Dunărea este o arteră navigable foarte puțin utilizată. Acest fapt este de obicei atribuit constrângerilor pentru navigație de pe fluviu (cu deosebire în partea maghiară), și lipsei unor lucrări de regularizare a cursului. Totuși, trebuie menționat că există și alți factori, destul de numeroși, care stânjenesc dezvoltarea navigației, ca de exemplu starea actuală a economiei noastre care implică o cerere redusă pentru transporturile fluviale. Deasemenea, trebuie amintiți și alți factori economici, geopolitici și geografici care contribuie la o valorificare redusă a fluviului. Studiul de față pleacă de la ideea că în prezent, Dunărea oferă o singură, lungă cale navigabilă. Competitivitatea acestei rute este mult diminuată din cauza faptului că în ultimele două sute de ani nu au fost contruite alte rețele de canale, care să contribuie la intensificarea utilizării rute fluviatile. Ne gândim la psibilitatea de navigare pe afluenți, canalele de legătură și a porturilor multimodale (conectate la rețele rutiere și feroviare). Din cauza tuturor acestor factori, nicio macro-economie nu a fost creată într-un timp real pe baza transporturilor fluviatile. De exemplu, nicio arteră rutieră sau feroviară cu lungime considerabilă, fără joncțiuni și conexiuni, fie nu este operabilă din punct de vedere economic, fie nu va deveni un sistem, având un impact regional limitat. Lucrarea de față analizează acele experimente care au fost făcute pentru dezvoltarea transporturilor fluviale pe Dunăre, cu planuri exacte. Multe dintre ele erau planuri realiste la vremea respectivă, dar nu au putut fi îndeplinite din cauza concurenței căilor ferate, a lipsei fondurilor sau din rațiuni geopolitice.